top of page
1st camera 2.jpg

DESPRE NOI

Școala de Film a pornit în 2011 ca Școala de Actorie. După succesul Eu când vreau să fluier, fluier (2010) Florin Șerban a pornit Școala de Actorie, oferind cursuri de actorie bazate pe Metoda Rolului Trăit, metodă aplicată cu succes în lucrul cu actorii fără studii de specialitate, dar nu numai, în Eu când vreau să fluier, fluier.

 

Inițial, Școala de Actorie a avut o componentă socială consistentă, aproape jumătate din cursanți fiind tineri proveniți din sistemul penitenciar sau de corecție. Acești tineri lucrau la cursuri alături de actori sau oameni care voiau să învețe actorie, nu plăteau nicio taxă, iar rezultatele în ce privește integrarea socială au fost spectaculoase. În condițiile în care în România rata de recidivă pentru delicvenții minori e de peste 85%, în anii în care proiectul a funcționat astfel, niciunul dintre studenții Școlii de Actorie proveniți din penitenciare nu s-a întors acolo. Însă, pe de altă parte, participarea la cursuri de actorie crea, pentru acești tineri, așteptări absolut nerealiste. Cei mai mulți își închipuiau că, după absolvirea cursurilor, porțile industriei de film li se vor deschide larg și vor deveni peste noapte următorul Vin Diesel sau alt actor cu traiectorie similara. Ori, acest lucru nu e posibil aici, industria noastră de film nu e una în care filmul comercial de acțiune să aibă mari șanse. Și, deși existau semne pozitive privind recuperarea, Școala de Actorie nu a vrut să dea acelor tineri speranțe ce nu se puteau concretiza. De aceea, începând cu 2014, Școala de Actorie a renunțat la componenta socială, concentrându-se pe cea artistică. Tinerii ce au trecut prin instituții sunt în continuare bineveniți, nu plătesc taxe, dar trec prin interviuri precum toți ceilalți candidați, noi încercând să ne asigurăm că au maturitatea necesară trecerii printr-un astfel de curs.

 

Începând cu 2014, Școala de Actorie s-a dezvoltat, s-au adăugat cursuri, module, au fost invitați profesori de actorie, profesori de dicție, s-au ținut seminarii de casting cu directori de casting, seminarii și întâlniri cu regizori de film, s-au produs exerciții și filme de scurtmetraj regizate de tineri regizori. Absolvenți ai Școlii de Actorie au început să joace în filme de lung metraj. Rafael Florea, absolvent Actorie 3, a jucat rolul principal în BOX (2015); Romulus Narcis Dobrin, absolvent Actorie 3, rol secundar în BOX; Irina Tufescu, psihoterapeut, absolvent Actorie 3, rol secundar în Hamlet (2022).

 

Începând cu toamna anului 2022, Școala de Actorie merge mai departe și se transformă în Școala de Film, oferind, pe lângă cursurile de actorie, cursuri avansate de scenaristică și regie de film. De-acum, alături de Florin Șerban, la Școala de Film predă actrița Cosmina Stratan și regizorul, scenaristul și producătorul Antonio Méndez Esparza.

Cosmina este una dintre cele mai importante actrițe de la noi, cu roluri importante în filmul românesc și european, premiată la Cannes și Berlin. Mai multe informații despre Cosmina găsiți aici. Antonio este specializat în lucrul cu actorii fără studii de specialitate, primele lui filme fiind interpretate doar de astfel de actori. Aceste filme au câștigat la Cannes, San Sebastián, Independet Spirit Awards, etc. Pe lângă cariera de regizor, Antonio predă regia în Statele Unite la Florida State University și Sundance Collab. Mai multe informații despre Antonio găsiți aici.

 

Alături de Cosmina, Antonio și Florin, la Școala de Film predau seminarii regizorul Radu Jude, directorul de imagine Marius Panduru, actorii Clara Vodă, Adrian Nartea, George Piștereanu, inginerul de sunet André Rigau și alții. Lista întreagă de profesori invitați o găsiți aici.

 

Structura de acum a Școlii de Film și, mai ales, oamenii care predau aici, o recomandă ca pe o alternativă la instituțiile care, tradițional, ofereau educație în cinema. Școala de Film este o opțiune pentru cei care vor să învețe film de la cei care fac film acum, în zilele noastre, la cel mai înalt nivel.

bottom of page